…

Aspasia — Tue, 27 Jul 2010 05:51:14 +0000

azi am atins fericirea, pentru cateva minute, am intins bratele si am tinut-o in palme… am alergat pe ploaie, ce poate fi mai frumos decat sa alergi, in timp ce te picura cerul? sa alergi cand totul in jurul tau e liniste, cand totul miroase a pamant ud si a verde, cand fosnesc frunzele si auzi ploaia facandu-se una cu lacul….ce poate fi mai frumos decat senzatia ca lumea este a ta? ca totul s-a oprit in loc si doar tu te misti? alergi….si transpiratia ti se amesteca cu stropii de ploaie….alergi si-ti auzi inima batand si respiratia sacadata si in rest doar ploaia….m-am oprit la un moment dat, am inchis ochii, am intins bratele si mi-am ridicat fata spre cer, lasand ploaia sa mi-o spele….si-am stat asa pret de zeci de secunde pana am inceput sa plang usor….usor, usor pana cand am inceput sa siroiesc, sa-mi siroiesc dorintele neimplinite, dorul, visele ce stiu ca niciodata nu le voi atinge…..am plans asa, stand in ploiae, pana m-am simtit eliberata si pana cand mi-am simtit tricoul rece lipit de corp, pana am simtit cum imi curge fericire prin vene….

am deschis ochii, mi-am sters fata uda cu bratul ud si el si m-am pus din nou in miscare….

am mers mai departe…

http://www.youtube.com/watch?v=zixQYDeRtzI

Kylie Minogue – All the lovers

Scrisoare inchisa. (written on June 15, 2010)

Aspasia — Thu, 17 Jun 2010 10:24:12 +0000

am alergat astazi dupa ploaie, pe malul lacului….teii miroseau absolut superb, era o liniste perfecta intrerupta doar de cateva pasari si de sunetul apei. am alergat eu si mi-am alergat cu disperare si gandurile, pe care apoi am incercat intai sa le alung si pentru ca nu reuseam, am incercat sa le ordonez. si ma gandeam sa-ti spun maine ca sunt innebunita dupa tine, ca sunt indragostita pana la cer si inapoi de tine, asa cum esti tu, cu toate angoasele tale si cu toate nelinistile tale si cu toate complexele tale si cu toate mutroseniile pe care le faci, si de zambetul tau, si de mainile tale perfecte, ca sunt indragostita de mirosul tau si de pielea ta si de felul in care ma saruti, atat de rar din pacate..sa-ti spun ca putine sunt noptile in care nu te visez, fie ca facem sex, fie ca ne certam, dar te visez, ca nu exista zi in care sa nu ma gandesc la tine cel putin de cateva zeci de ori, ca detest week-end-urile si serile de vineri si vacantele si ca ador zilele de luni, de marti, de miercuri, diminetile de joi si vineri….sa-ti spun ca tremur de fiecare data cand ma atingi, intamplator sau intentionat, ca te urasc atat de tare uneori incat imi vine sa plang si o fac de atat multe ori din cauza neputintei mele de a ma rupe de tine, de a ma scutura si a merge mai departe, ca te iubesc insa de si mai multe ori, ca traiesc de la dimineata la seara si de la seara la dimineata doar pentru cele 20-30 de minute pe care ti le fur de doua ori pe zi… vroiam sa-ti spun ca vreau sa am o relatie cu tine, doar noi doi si (ne)fericirea noastra, vreau sa te uiti la mine si sa ma sorbi din priviri, sa ma mangai pe par si sa-mi spui ca miros frumos, ca ti-a fost dor de mine si ca vrei sa te pierzi in mine uitand de tot restul, ca nimic nu mai conteaza cand sunt langa tine si cand esti langa mine… vreau sa fur cate putin din tine, sa fur si sa nu-ti mai returnez, sa fie doar al meu ce-am luat, sa te pot pastra in felul meu naiv si afectiv, atat cat pot sa iau si atat cat pot sa duc. si as mai vrea sa ma poti respecta si sa poti intelege ca mi-ai schimbat viata in seara aceea in care ne-am dat cu sania in poiana brasov si ca nu vreau sa te mai alung din ea, desi atat de tare ma doare cateodata totul: nepasarea ta, distanta la care ma tii, faptul ca nu imi spui pe nume (de ce nu poti s-o faci? atat de mult mi-as dori sa ma strigi pe nume….), faptul ca acum ma atingi si doua ore mai tarziu ma alungi ignorandu-ma sau interzicandu-ma….atat de mult as vrea sa poti sa-mi respecti sentimentele si pe mine ca si persoana si tot ceea ce iti dau neconditionat, caci uneori simt ca sunt buna doar pentru BJ-urile mele, insa nu sunt suficient de buna cat sa stau cu tine la aceeasi masa intr-o banala pauza de masa…si doar daca ai stii cat de mult doare… as vrea atat de mult sa-ti spun toate lucrurile astea, insa ma gandesc oare daca ai intelege si oare ce anume si cat din ele ai intelege… si ce as rezolva daca ti le-as spune. poate ca te-ai depart asi mai mult, poate ca m-ai uri, poate ca te-as pierde definitiv…dar pana la urma, ai putea sa fii mai departe de cat esti acum?

……………….

Eu.

Despre fluturii mov din viata mea sau Craiasa Fluture si alte nebunii…

Aspasia — Mon, 25 Jan 2010 14:28:23 +0000

Incerc demult sa scriu blogpostul asta, insa nu am reusit. Si nici acum nu ma simt prea inspirata, insa il voi scrie, caci ma obsedeaza ideea asta de vreo 10 zile. Mai exact din seara in care am primit frumosul fluturas mov pe care il port acum pe reverul camasii mele. L-am primit cu atata emotie, asa cum nu am mai primit de mult timp un cadou. Si emotia celui care mi l-a daruit, doamne, emotia aia imi da fiori si acum… Un future mov… ador fluturii. Si culoarea mov. Candva, cineva, imi spunea Craiasa-Fluture sau Fluture Mov. N-am sa uit dup-amiaza aia de vara cand s-a uitat in ochii mei fardati in mov si mi-a spus: “genele tale seamana cu aripile unui fluture…” Si armatele de fluturi care dadeau din aripi sincron doar la o simpla atingere …

…Dar nu despre asta vroiam sa scriu…vroiam sa scriu despre micul future mov pe care l-am primit si despre bucuria pe care mi-a oferit-o, despre bucuria pe care mi-o ofera in fiecare zi, despre faptul ca m-a facut dependenta desi urasc prin toti porii dependenta ca si concept, despre ceea ce simt cand ma intreaba “ti-a fost dor de mine?”, despre frumusetea scurta diminetilor alaturi de el si a serilor furate de iarna , despre mica mea mare fericire care nu este doar a mea, este si a lui, caci el si-o rupe si mi-o ofera si mie….

…Si despre coloniile de fluturi care simt ca-mi mangaie viata cu aripile lor mov, de catifea, atunci cand ma astept cel mai putin…

Eu.

Viata e doar o Calatorie

Aspasia — Fri, 15 Jan 2010 13:09:45 +0000

“Viata e doar o Calatorie”

Eu: n-am chef de nimic .ma simt obosita si fara pic de chef. a mai trecut o saptamana, au mai trecut 5 zile din viata mea…in care m-am plans doar de insomnii si de romania si de mizerie si de guvernare si doar atat… cred ca ar trebui sa scriu primul blog post de anul asta

Ea: ai putea sa mai scrii….nu ai mai facut-o de ceva timp, nu?

EU: dap….nu am mai simtit

SI asa m-am apucat sa scriu primul blogpost pe anul acest…culmea ascultand tot Katie cu Crawling up a hill….cred ca melodia asta ma inspira …are ceva hypnotic…e “muzica de mozol” cum a zis colegul meu de la IT cand i-am dat-o s-o asculte….

M-am intors de departe acum o saptamana. Mai stau 2-3 ani si plec. Definitiv. Dar nu vreau sa ma lamentez acum pe tema asta. Acum vreau sa ma lamentez pe alta tema. Pe tema cum te poti simti intr-o seara pe val si a doua zi pe uscat, cu capul infundat in nisip. Cam pessimist blogpost pentru primul din an. Mai ales ca am avut o vacanta perfecta. Insa m-am intors. La vechiurile mele obiceiuri, la mizeria cotidiana, la angoasele si frustrarile mele, la complexele mele si la problemele mele emotionale. Nimic nu s-a schimbat. Totul e in aceeasi “ordine” perfecta, totul se incapataneaza cu desavarsire sa pastreze aceeasi ordine nefireasca, in aceleasi canoane care ma scot din minti….

La finalul anului trecut a inceput…nici nu stiu cum sa numesc…a inceput un inceput. Care nu stiu incotro o sa duca sau daca o sa duca. Si sincer nu-mi pasa. Nici nu stiu de ce a inceput sau cum a inceput. NU stiu ce vreau. Tot ce stiu este ca vreau sa ma respect. Sa nu mai las garda jos si sa nu mai sterg pe jos cu mine. This is 2010 year statement. Aseara m-am surprins spunand ca nu conteaza ce cred ceilalti despre tine, conteaza ce crezi tu despre tine. Si ca desi stiu ca nu sunt o super-femeie, eu ma consider una si asta e cel mai important. Dupa care mi s-a spus ca “ dar tu chiar esti o super femeie” si apoi s-au deschis usile liftului si restul e can-can. Ieri eram pe val. Azi sunt prabusita pe nisip. Probabil ca e si o consecinta a celor 6 nopti consecutive de insomnia. Whatever…sunt o super-femeie sau, precum in bancul acela: “sunt frumoasa, sexi si-mi place sa ma fut”…

Eu: “lasa Love, ca e un nou an, un nou inceput…desi nu inteleg de ce oamenii se cramponeaza atat de anul calendaristic atunci cand isi privesc si evalueaza viata”. De parca viata noastra ar fi un bilant contabil la 31.12…. whatever…

Ma intorc la lucru, poate ies din starea asta de melancolie. Imi pare rau ca primul blogpost al lui 2010 este atat de pessimist. Daca l-as fi scris acum cateva zile ar fi fost altceva, but..this is it…

Have a great year, you, reader and me, Aspasia! The best!

Happy holidays!

Aspasia — Tue, 15 Dec 2009 16:05:51 +0000

Ninge….ninge cu fulgi mari pentru prima data in iarna asta…ascut Katie Melua cu “Crawling up a hill” si ma gandesc la toate si la nimic. La ce-a fost si la ce va fi … a fost un an bizar, in care am incheiat capitole si am deschis altele noi…nu stiu daca e bine, nu stiu daca e rau…am facut doar ceea ce am simtit, prea putin condusa de ratiune si mult prea mult condusa de sentimente….Important e ca nu-mi pare rau. Si cam atat. Fara bilanturi lacrimogene, fara procese de constiinta, fara regrete. Doar que sera sera, what will be will be!

Happy holidays !

Eu.

Egal cu doi

Aspasia — Mon, 02 Nov 2009 15:57:19 +0000

Niciodata nu am fost un fan al lu Mihai Morar. Si nici acum nu ma declar unul. Insa imi place atat de mult cum scrie cateodata, si imi place atat de mult cum a scris asta:

” Egal cu doi

Nu ma mai musca de brat. Nu trebuie sa-mi lasi semne ca sa-mi aduc aminte ca te iubesc. Aseaza-te, apropie genunchii de barbie si lasa-ma sa te cuprind cu bratele. Joaca-te cu degetele in nisip, deseneaza-ne viata, sterge-o cu talpile si redeseneaz-o mai simplu, din linii si puncte, fara curbe si colturi. Stii bine, dintre noi doi, tu esti cea care ne trasezi viata, eu sunt cel care are voie sa se joace. Ridica-ti crestetul, arunca-ti parul pe spate si ramai asa, in lumina lunii pline. Imprumuta-mi pletele tale si da-mi viza sa ma joc cu ele. Am o pofta nebuna de nimic. Sa-mi infasor pe degetul aratator suvitele tale, sa-ti mestec intre buze lobul urechii, sa-ti suflu peste gat aer cald pana cand ti se va face pielea gaina. In noaptea asta nu vreau sa aud refuz. Pentru ca stii bine, dintre noi doi, tu esti cea care ne traseaza viata, eu sunt cel care are voie sa se joace. Stiu ca nimicul meu e comic, trecator si gol pe langa planurile tale. Dar in noaptea asta nu vreau sa ne facem planuri, chiar daca zodiacul spune ca zilele in care Luna e in conjunctie cu Uranus sunt favorabile pentru proiecte. Ramai asa, nemiscata si asculta-ne. E ultima vara in care noi este egal cu doi. Si e ultima noapte in care mai putem face nimic.”

Publicat de Mihai Morar in categoria To.Day.

1+1=?

Aspasia — Mon, 02 Nov 2009 11:50:27 +0000

eu pe canapea, tu pe fotoliu. eu ma uit la tv, tu te uti la PC. eu ma uit la PC, tu te uiti la TV. eu te iubesc, tu ma respingi. eu te resping, tu esti aproape. eu plang, tu tipi. eu dansez, tu te miri. eu gatesc, tu te bucuri. eu rad, cateodata razi si tu. eu ma plang, tu ma asculti. tu te plangi, eu ma fac ca te ascult. eu plec, tu ma astepti. tu nu pleci niciodata, asa ca eu nu am cum sa te astept. tu razi, eu iti distrug zambetul. te sun, nu raspunzi. te chem, tu vii si apoi te resping. gresesc, ierti. distrug, lipesti. mint, tolerezi. vreau, ma lasi. tu visezi, eu stau. eu visez, tu nu. dormim in acelasi pat, de ce nu visam acelasi vis? locuim in aceeasi casa, de ce nu respiram acelasi aer? mi-ai jurat, ti-am jurat. ce s-a-ntamplat?

Albastru

Aspasia — Mon, 02 Nov 2009 11:42:10 +0000

E vineri seara…am venit acasa…apartamentul este, gol ca in alte timpuri, atat de demult si atat de aproape… mi-am schimbat tricoul. Mi-am pus Muse Uprising si m-am trantit pe canapea. Am stat prêt de cateva zeci de minute intr-o letargie aparte, dupa care m-am ridicat, m-am incaltat si am coborat sa-mi iau tigari. Nu fumez, insa mi s-a facut brusc dor de gustul acela parfumat al unei guri care a fumat si a baut. Gustul acela pe care nu l-am mai simtit de demult si la care nu m-am mai gandit de atat de demult….gustul acelei guri care musca cand saruta…care saruta ca si cum maine nu ar mai fi existat pentru noi…nu mi-e dor decat de gustul in sine, de nimic altceva si singurul mod de a-l retrai a fost sa mi-l produc singura. Asa ca am coborat si mi-am luat pall mall slim light. Sus mai aveam o cutie de bere pe care am desfacut-o. mi-am turnat-o intr-un pahar si cu tigara aprinsa si paharul in mana m-am tolanit in sufragerie pe canapea, ascultand obesiv acest Uprising…am stins luminile si am aprins doar o lumanare parfumata care sa anihileze mirosul tigarii, caci eram constienta ca mai tarziu avea sa se simta. Eram doar eu, lumina lumanarii, a monitorului adormit si varful tigarii care se inrosea cand trageam usor din ea. Si apoi l-am simtit, gustul acela, gustul nebuniilor mele trecute, scurte dar atat de puternice de fiecare data…marea mea nebunie verde de care m-am vindecat complet si de care nu stiu de ce-mi amintesc acum…gustul fericirilor mele marunte de care m-am agatat cu atat disperare de fiecare data…ameteala aia placuta pe care o simti atunci cand faci sex si bei…mi-aduc aminte acum de dup-amiaza in care mi-am umplut gura cu bere si apoi am varsat-o pe pieptul lui, atat eram de ametita ai apoi am inceput s-o ling de acolo…totul mirosea a tigari, a alcool si a sex in jur…si muzica din fundal….era o nebunie…mi-e dor de nebunia aia, cu el, cu el sau cu oricine altcineva….“N-a fost decât o scurtă nebunie. Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!” ….Mi-am mai aprins o tigara… berea ma face sa nu-i mai simt taria, insa golul e tot gol. Oricat as bea, nu se umple…e tot acolo….bizar…ma simt atat de libera acum…tigara mea sta in scrumiera si se arde…asa cum s-au ars anii mei toti in care am cautat himere..vise vise vise vise vise vise vise vise vise …ale altora proiectate in mine…mereu am visat sa traiesc viata altora, m-am imaginat pe mine traind viata altora si am uitat sa traiesc in propiul meu eu, in propriul meu rol. Mereu sunt prea preocupata sa devin ceea ce altii vor si uit mereu ceea ce vreau eu. Dar oare ce vreau eu? … Atat de frumos se arde tigara asta, fumul ei se risipeste atat de elegant, se vede atat de albastru si de fragil si este atat de nehotarat in ce directie sa se evapore…ca si mine… as vrea sa fug, sa ma ascund, sa fiu altcineva…as vrea sa sarut acum, sa musc, sa devorez, sa plang si sa dansez…dar din pacate nu pot sa fac nimic din toate asta… “They will not force us, They will stop degrading us, They will not control us, We will be victorious (So come on”)… As vrea sa ma culc… maine cand am sa ma trezesc oare cine am sa fiu???

Despre pasiuni si prieteni…(partea a II a)

Aspasia — Fri, 30 Oct 2009 07:06:09 +0000

Data trecuta, cand am incercat sa scriu despre pasiuni si prieteni, am sfarsit printr-o mica criza depresiva. Asa ca in seara asta am sa incerc sa fiu sober si mai relaxata….ma ajuta si muzica asa ca….

…cine sunt prietenii adevarati? Cunosc multi oameni. cateodata mi se pare ca sunt exagerat de multi. Incredibil, dar azi batut recordul de fosti colegi intalniti: 5 plus un amic vechi pe care nu-l mai intalnisem de vreo 3 ani. Ma intalnesc cu oameni pe care nu vreau sa-i mai vad, primesc telefoane sau mesaje ca am fost vazuta in cutare loc facand cutare lucru de la oameni care ma cunsoc si pe care eu nu-i mai observ. Am in memoria telefonului personal vreo 200 de contacte. In address book-ul din Yahoo 141 de contacte. Plus 47 de contacte in grupul de prieteni de pe Y!Mess. 35 in cel de Others si 55 in cel de colegi de serviciu. Nu mai pun la socoteala contactele din telefonul de serviciu pentru ca nu conteaza in acest context. daca intr-adevar contezi, esti in telefonul personal. Cati dintre toti acesti oameni sunt insa de fapt prietenii mei? Unul? Doi? Care sunt criteriile care conteaza si care-i diferentiaza? Pe cati dintre ei i-as suna noaptea daca as avea nevoie de ei? Cati imi stiu angoasele, isteriile, depresiile, bucuriile, ce ma face sa plang, ce ma face sa rad, ce barbati imi plac, ce vise am, cat de greu mi-a fost sau cat de usor, daca sunt singura, daca am curaj, la ce sunt senzibila, ce detest, ce afinitati am, ce nevoi am….cati din ei sunt dipusi sa ma asculte, sa fie langa mine, sa nu ma judece si sa ma accepte asa cum sunt eu de fapt? Cati din ei sunt dispusi sa ma corjeze, sa-mi dea povete, sa ma ajute sa ma indrept? Cati dintre ei au curajul sa ma priveasca in ochi si sa-mi spuna adevarul, sa-mi ridice bolul de cristal de deasupra capului caci stiu ca pot respira si fara? Atat de putini…mai putini decat degetele de la o mana… Distanta nu ar trebui sa distruga prieteniile… ar trebui cel putin sa le pastreze amortite in momentul plecarii…doare atat de tare, mai tare decat despartirea in sine, pierderea contactului, pierderea trecutului….nu pot sa accept ca am pierdut anumite persoane doar pentru ca au ales sa plece si sa inceapa o viata in alta tara. e ca si cum mi-as pierde o parte din identitate, caci de fapt asta de intampla. o parte din mine se pierde odata cu distanta si trecerea timpului. si asta ma seaca de putere… este foarte adevarat ca in timpul asta, parul, pielea si unghiile se regenereaza si la fel si viata sociala. apar alti oameni, in alte contexte care te fac poate sa crezi ca sunt mai importante decat tot ceea ce a fost pana atunci si alaturi de care traiesti momente pe care le consideri definitorii pentru timpul respectiv.

M-a durut ata de tare cand am vorbit zilele trecute cu Bea, iubita mea fosta prietena, care ma intreaba obsesiv de fiecare data cand fac un copil caci “nu stiu ce pierd”. Doar daca ar stii ca acum simt ca mi-as pierde independenta, frumusetea, puterea pe care o am acum…ce prietena mai este ea pentru mine daca nu intelege toate lucrurile atea? nu intelege ca simt acum ca daca as vrea cu adevarat as putea controla lumea, ca daca vreau pot reusi orice? orice doar sa salvez anumite lucruri nu… Nu vreau sa fac un copil pentru ca nu stiu daca pot, poate sunt prea egoista pentru asta, poate ca nu sunt suficient de matura, poate ca pur si simplu nu-mi doresc, poate ca nu am gasit omul potrivit cu care sa-l fac, poate poate poate…

…O singura persoana imi este prietena dupa legile mele acum…si cand vei citi asta, o vei sti.. si vei sti ca te iubnesc. si te rog sa ma ierti cand iti gresesc. o parte din transformarea me ti se datoreaza. intru-cu-totul…

…Cateodata ma abandonez. Ma abandonez atat de usor si sper atat de mult in salvarea mea de catre altii, incat uit sa ma salvez singura…

…As vrea sa dansez in ploaie acum, sa ies afara desculta si in pijamale asa cum sunt acum, cu doza de alcool pe care o am acum ingerata si cu castile in care urla acum Muse Uprising…si sa dansez pana am sa cad si sa fiu ridicata pe brate si mangaiata apoi pe par, pe parul ud si pe fata uda, mangaiata pana adorm…

“…They will not force us,
They will stop degrading us,
They will not control us,
We will be victorious
(So come on)…”

Despre pasiuni si prieteni… (partea I)

Aspasia — Wed, 28 Oct 2009 07:46:53 +0000

…Ma gandeam azi ca eu nu am pasiuni. desi sunt o tipa pasionala, sau mai degraba patimasa, nu am pasiuni sau hobby-uri si ii invidiez intr-o oarecare masura pe cei care au. Pentru ca eu nu-mi pot canaliza niciodata energia catre ceva constructiv. Bine, recunosc, imi place sa citesc si cateodata citesc foarte mult. Spre exemplu in week-endul ce-a trecut m-am asezat pe canapea in sufragerie, m-am acoperit cu o pilota si am citit. asa cum n-am mai facut-o demult…si a fost atat de bineeee… am fost eu cu mine insami, intr-o intimitate pe care nu mi-am mai creat-o de ani de zile… Intrebam azi pe cineva daca are obiceiul sa colectoneze ceva. Si mi-am dat seama ca eu colectionez magneti de frigider si papusi cu chip de portelan. papusile acelea mici si cu fete foarte frumoase. Nu am multe, am doar 6 dar sunt 6 alese cu deosebita grija. Sunt foarte pretentioasa, caci trebuie sa aiba fata foarte fina si trasaturile foarte frumoase. De aceea am doar 6. Si mi s-a spus ca le caut sa fie ca mine…Oare cumva incerc sa ma regasesc in ele? Ma obsedeaza trecerea timpului, poate mai mult decat pe altii si am o foarte mare problema cu acceptarea mortii. As vrea sa-mi donez organele si oricat de monstruos suna asta pentru un parinte, i-am spus mamei ca daca am sa mor la spital sa-mi doneze organele. Si mai presus decat toate, vreau sa fiu incinerata, caci nu pot sa accept ca trupul sa-mi fie descompus si ros de larve. Nu, pentru ca sunt prea frumoasa, pentru ca sunt prea tanara, pentru ca vreau prea mult sa traiesc, pentru ca pot atat de multe si pentru ca pur si simplu nu pot sa accept ca “din pamant ne-am nascut si in pamant ne intoarcem”. Dar vorbeam despre pasiuni si am ajuns la moarte. Vorbeam depsre chipuri perfecte de papusi si am ajuns la moarte. Candva scriam cuiva asta: “…ideea este ca sunt atat de nefericita in viata mea perfecta, cu pantofii mei asortati perfect cu posete si esarfe bleumarine cu alb, in viata mea perfecta cu relatii si prieteni perfecti care-mi asigura o destinatie de vacanta perfecta oriunde aproape pe continentul european sau american, viata mea perfecta cu o familie perfecta care ma conduce in subconstient zi de zi, clipa de clipa…vreau asa cu disperare sa fiu perfecta precum papusile din portelan pe care le colectionez….si cu toate astea, sunt atat de nefericita pntru ca eu nu sunt o papusa din portelan cu un chip perfect pictat…” Nu stiu cat am reusit sa rezolv si cat de (ne)fericita sunt cu adevarat astazi, insa incerc din rasputeri sa-mi gasesc un echilibru. Si da, am speranta ca am sa reusesc. Caci incerc sa fac ce vreau dar insa fara sa regret apoi, caci cel mai mare pacat al meu este regretul. Si incerc sa nu judec si sa scap de prejudecati caci, nu-i asa, “e mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati” dupa cum spunea Einstein… Dar vorbeam despre papusi de portelan si pasiuni….Insa tot ce-mi vine in minte acum sunt cateva din intrebarile newsletter-ului companiei la care ii oblig pe colegii mei sa-mi raspunda: “Which is your biggest dream?” – sa am o mica librarie, un magazin in care sa vand carti, undeva in zona veche a orasului, poate pe strada Doamnei sau pe Smardan sau pe LIpscani…un mic book-shop, ca in filmul acela superb “You’ve got mail” cu Meg Ryan si Tom Hanks si nu ceva comercial gen Carturesti. Caci iubesc cartile si librariile …si iubesc si anticariatele….Am anticariatul meu preferat, pe strada Doamnei, vis-a-vis de Biseica Bulgara…si ma ascund acolo cateodata si pur si simpu imi plimb degetele peste cartile insirate pe masa si cateodata rasfoiesc cateva doar pentru placerea de a le mirosi paginile…..si atunci simt ca sunt EU, eu cea cu adevarat, eu dezbracata de tot, doar eu si cu mine insami….Si mi-ar mai placea sa am si o florarie, una intima in care sa pregatesc buchete doar pentru iubite, pentru aniversarile mamelor si pentru prietenii adevarati si unde sa-mi permit luxul de a refuza buchete pentru sefi, pentru obligatii, pentru profesori sau pentru medici, adica pentru obligatii…sa fac buchete cu mainile mele doar pentru momente de apreciere sincera si de iubire pura, de prietenie adevarata….”Which is your biggerst achievement?” – being what I am today. Cum suna asta pentru colegii de companie? Infatuat? Cum ca tin distanta (dupa cum spune L.)? Suna bine… Dar pentru mine cum suna? Pentru mine ce conteaza? Conteaza vreodata ceea ce vreau EU? prea putin…conteaza intotdeauna ceea ce vor altii…nu pot sa mai scriu nimic acum….poate am sa continui altadata…ma omoara melodia asta…

Deep Purple-Child in Time

http://www.youtube.com/watch?v=PfAWReBmxEs